De ce educația financiară timpurie e urgentă, mai mult ca oricând

De ce educația financiară timpurie e mai urgentă ca oricând

Copiii noștri primesc primul smartphone la doar 8 ani, iar aproape 1 din 3 petrece peste 6 ore pe zi online. Asta înseamnă că pot petrece mai mult timp online decât cu tine, ca părinte și explică de ce educația financiară timpurie e mai urgentă ca oricând.

 

Astfel, rețelele sociale, influencerii și reclamele digitale devin profesorii lor despre bani și consum.

 

Problema? Lecțiile pe care le primesc nu sunt despre echilibru, economisire sau siguranță. Sunt despre „cumpără acum”, „ai nevoie de asta” și „fericirea vine din ce deții”.

 

Și atunci întrebarea firească este: îi lăsăm să învețe despre bani de la reclame și influenceri, sau le oferim noi educația de care au nevoie?


 

Deschid o paranteză aici – nu e vina cuiva neapărat că noi nu am fost educați financiar. Abia în ultimii 10 ani au apărut programe și resurse, iar părinții și bunicii noștri nu au avut acces deloc la astfel de informații.

Dar acum, TU ai acces. Pentru copilul tău există resurse, jocuri, ateliere. Și, mai ales, există șansa să rupem cercul.

Personal, dacă mă uit la contextul actual – accesul devreme la internet și avalanșa de reclame și influenceri pe care noi nu le-am avut – aș multiplica de trei ori statisticile ca să ne facem o idee realistă despre viitorul copiilor noștri dacă nu intervenim.

Urmează să mă transform într-un canal de știri, dar stai cu mine, că sunt relevante informațiile.


 

1. Consumerism

 

În 2024, cheltuielile românilor au crescut chiar și pe fond de inflație, în special la alimente, haine și vacanțe.

Cam câte filmulețe de tipunboxing vezi pe zi?

Potrivit unui studiu PwC, 70% dintre români recunosc că reclamele de pe social media le influențează deciziile de cumpărare.

Mai mult, 58% dintre tineri au cumpărat produse doar pentru că le-au văzut promovate online.


 

2. De ce educația financiară timpurie e urgentă – Jocuri de noroc

 

În România, 15% dintre adulți joacă cel puțin o formă de joc de noroc.

În 2023, 17% din toate plățile cu cardul s-au dus către „Pariuri, inclusiv bilete de loterie, jetoane pentru jocuri de cazino, pariuri off-track și pariuri la curse”.

 

Unul din patru adolescenți a jucat la păcănele sau a făcut pariuri sportive, iar dintre acestia, aproape un sfert au început chiar înainte de 14 ani. Cei mai mulți sunt influențați de publicitatea online a acestor jocuri și de anturaj.

 

Încă te mai întrebi de ce e urgent să-i învățăm pe copii despre bani?


 

3. Datorii

 

1 din 3 adulți are un credit, iar 1 din 5 abia își acoperă cheltuielile și ratele.

Numărul celor care nu și-au plătit ratele la timp s-a dublat de la pandemie încoace.

Circa trei milioane de români au cel puțin un credit de consum, fie că vorbim de un credit tradițional, un card de credit sau un overdraft.


 

4. De ce e urgent să-i învățăm pe copii despre bani – Economii și investiții

 

72% dintre români nu au economii pentru 3 luni, ceea ce înseamnă că un eveniment neașteptat poate aduce un dezastru financiar.

1 din 5 nu reușește să pună niciun leu deoparte. Doar 10% declară că economisesc peste 1.000 de lei lunar.

Când vine vorba de investiții, doar ~1,7% dintre adulți sunt activi pe bursă, iar aproape un sfert dintre ei dețin doar titluri de stat.


 

5. De ce educația financiară timpurie e urgentă – Pensii și viitor 

 

Situația e și mai grea la bătrânețe: aproape 1 din 4 pensionari trăiește în risc de sărăcie, iar pensia medie abia depășește 2.800 de lei, conform INS.

Prognozele spun că în 2035 pensia de la stat va ajunge să reprezinte doar 30% din ultimul salariu, în scădere de la 40% cât este în prezent.

 

Îți imaginezi cum va arăta bătrânețea noastră și a copiilor noștri dacă nu ne pregătim din timp?


 

Cred că te-ai lămurit acum de ce educația financiară timpurie e urgentă.

 

Toate astea nu sunt simple statistici, ci realitatea în care trăim.

Și uite așa, educația financiară timpurie devine urgentă.

Dacă îi lăsăm pe copii să învețe despre bani doar din social media și din exemplele adulților de azi, viitorul lor financiar va fi instabil.

Dacă vrem ca cei mici să aibă un viitor mai sigur decât prezentul nostru, trebuie să-i învățăm de acum cum să folosească banii cu înțelepciune.

E șansa noastră să le dăm copiilor libertatea și siguranța pe care poate noi nu am avut-o.

 

Începe cu resursele mele gratuite.

Începe aici

 

Pe tine ce te sperie cel mai tare din realitatea asta financiară?

Uite și alte articole care te-ar putea interesa:

Descarcă gratuit ghidul „Banii de buzunar: Cum să-i folosești ca să-ți educi financiar copilul” ​

Transformă alocația într-un instrument simplu de educație financiară.
Află cum să-l ajuți pe copilul tău să gândească responsabil despre bani, prin exemple practice și ușor de aplicat acasă.

*Sunt de acord ca adresa mea de email să fie folosită pentru trimiterea ghidului și a altor resurse utile despre educația financiară, în conformitate cu Politica de confidențialitate

Descarcă gratuit ghidul „Banii de buzunar: Cum să-i folosești ca să-ți educi financiar copilul”

Transformă banii de buzunar într-un instrument simplu de educație financiară.
Află cum să-l ajuți pe copilul tău să gândească responsabil despre bani, prin exemple practice și 
ușor de aplicat acasă.

*Sunt de acord ca adresa mea de email să fie folosită pentru trimiterea ghidului și a altor resurse utile despre educația financiară, în conformitate cu Politica de confidențialitate